Există o formă de sărăcie care nu apare în statistici și despre care se vorbește extrem de rar. Nu ține de venituri, ci de timp, de liniște, de capacitatea de a petrece o oră în bucătărie fără să te uiți la ceas sau la notificări.

Am văzut zilele trecute o conversație pe LinkedIn care sună similar cu cea de mai jos (bine, cu disclaimerul că postarea respectivă încerca să vândă ceva curs de educație financiară):

El: Vreau să ajung așa de bogat încât să-mi permit să comand zilnic mâncare.

Eu: Vreau să ajung așa de bogat încât să nu mai comand niciodată mâncare.

El: Așa sărac vrei să ajungi să nu-ți permiți un Glovo?

Eu: Așa bogat vreau să fiu încât să nu mai comand mâncare. Să am timp să mănânc la restaurant, să gătesc sau să fie cineva care să gătească pentru mine. Mâncarea să fie doar naturală, gătită cum îmi place și nu pe grabă.

Sigur, acolo se vorbește despre aplicații de livrat mâncare, dar nu despre asta este vorba, ci mai mult despre cum definim bogăția și ce lucruri de bază ar trebui să facă parte din rutina fiecăruia. Suntem în 2026 și credem tot mai mult că succesul înseamnă optimizare continuă. Timpul trebuie comprimat, mesele externalizate, conversațiile mutate în oraș, în spații comerciale. Dacă stai acasă și gătești, pare că ai ratat ceva. Dacă îți inviți prietenii la tine și stați la povești fără notă de plată la final, parcă nu e „eveniment”.

Adevărul e mai puțin spectaculos: uită-te la miile de oameni cu genți termice de la Bolt, Wolt, Glovo și alte aplicații. Toată lumea comandă mâncare, dar mulți care „își permit” să facă asta zilnic nu sunt bogați, ci epuizați. Storși de timpul necesar pentru a pregăti o masă. Storși de timpul pe care l-ar fi putut folosi să învețe să facă ceva simplu de pus pe masă. Sunt prinși într-o cursă în care cariera devine identitate, iar identitatea devine justificare pentru orice sacrificiu: nu mai am timp să gătesc; nu mai am timp să curăț casa; nu mai am timp să-mi văd copilul crescând decât printre meeting-uri; nu mai am timp să stau la povești într-un living, cu o cafea la ibric, fără presiunea rezervării de la ora 20:00.

Și cred că cel mai brutal vezi acest aspect în Statele Unite. Dacă intri într-un Whole Foods și vrei să gătești ceva simplu, cu ingrediente curate, pregătește-te să lași o grămadă de bani la casă, dincolo de timpul de preparare. Carne de calitate, legume organice, produse fără aditivi - costă. În schimb, cu 10-11 dolari iei un meniu complet la In'n'Out sau în orice lanț de fast food. Pentru un părinte cu două joburi, care ajunge acasă la 20:30, alegerea e evidentă din start. Timpul e puțin, banii sunt calculați la cent, iar sistemul împinge spre soluția rapidă și ieftină, nu spre cea sănătoasă.

Și totul e ambalat frumos: productivitate, hustle, performanță, obiective, bonusuri. Dar aici trebuie să fim onești până la capăt. Ceea ce ni se pare nouă vital, urgent, dramatic de important, nu este pentru întreaga omenire. Nu suntem în sala de operație lângă doctorul Bagdasar. Nu salvăm vieți la fiecare call. Nu se prăbușește economia dacă închidem laptopul la ora 18:00.

De multe ori, „nu am timp” nu înseamnă că muncim 16 ore pentru binele planetei. Înseamnă că pierdem ore pe doomscrolling. Că ne afundăm în feed-uri fără sfârșit. Că vedem trei episoade în loc de unul, iar Netflix pornește automat următorul episod și nu ne opunem.

Nu avem timp să gătim, dar avem timp să citim comentarii la postări care nu ne schimbă viața.

Nu avem timp să facem curat, dar avem timp să urmărim scandaluri online.

Nu avem timp să ieșim cu copilul la plimbare, dar avem timp să ne uităm la oameni pe care nu îi cunoaștem cum își trăiesc viața.

E mai comod să spunem că suntem prinși în mecanismele capitalismului decât să admitem că ne risipim atenția. E mai ușor să dăm vina pe carieră decât pe lipsa de disciplină. Da, există joburi solicitante. Da, există perioade grele. Dar nu toți suntem eroi epuizați de responsabilități istorice. Mulți suntem doar distrași, fragmentați, dependenți de stimulare constantă. Iar când tragi linie, rezultatul e același: viața personală se contractă. Adevărata bogăție nu e să-ți permiți Glovo zilnic, ci să-ți permiți să deschizi o bere la sfârșitul zilei de lucru, să scoți câteva ingrediente din frigider și să spui "hai, pregătiți-vă de masă că mâncăm ceva bun în maxim o oră".

Cariera e importantă. Dar dacă devine scuză pentru dezordine, neatenție și absență, atunci nu, mersi. Aia nu e bogăție, ci lipsă de sens.