Orange 123 - SMS Reloaded
Acum mai bine de un an, vă povesteam că, exasperat fiind de suita de mesaje de la 123, mi-am luat inima în dinţi să le fac scandal celor de la Customer Care.
Situaţia s-a rezolvat pe loc, dar, cum o minune nu ţine niciodată mai mult de multiplu de 3 (zile, săptămâni sau luni), am reînceput să primesc sus-numitele mesaje cu o frecvenţă mult mai mare ca de obicei (probabil ca să-şi facă norma pentru perioada în care am fost lăsat în pace).
Judecînd după statisticile afişate de blog, în situaţia mea sunt cel puţin 200 de oameni care au ajuns la limita de sus a suportabilului. Vă prezint mai jos ceea ce trebuie să ştiţi despre mesajele de la 123, 448, sau ce alt căcat de număr scurt mai foloseşte Orange pentru spamul lor aparent legal.
Orice mesaj către 123 sau 448 vă înscrie automat în campania Câştigă dorinţe îndeplinite, ceea ce rezultă în nenumărate mesaje trimise de Orange la cele mai inoportune ore (cum v-ar plăcea să fiţi treziţi de un astfel de SMS la 23:00 sau la 05:00)? În cazul în care primeşti astfel de mesaje şi doreşti dezabonarea de la această promoţie, poţi suna la numărul 280 (apel gratuit) sau, dacă vrei să sari de First Level Support-ul de căcat de la Orange, poţi da un mesaj gratuit cu textul STOP la numărul scurt 100. În maximum 48 de ore, Orange are obligaţia să elimine numărul respectiv din lista de spam a companiei. Dacă recidivaţi şi mai trimiteţi vreun mesaj la 123 - 448, Orange va reîncepe să vă bombardeze cu spam. Acesta ar fi 123-ul dezabonării de la 123. Pentru mine a funcţionat.