Mai țineți minte când vă trebuia invitație ca să vă faceți cont de Gmail? Momentul ăla din timp cînd un cont de Gmail te băga în societatea secretă a hiper-alfabetizaților bazați în digital? Eu îmi aduc aminte momentul ca și cum ar fi fost ieri, că atunci m-am procopsit cu adresa de tip nume.prenume@gmail.com (obfuscat, pentru că nu vreau să le ofer roboților adrese de mail pe tavă, dar ai înțeles ideea), adresă pe care am folosit-o ca mail principal mai bine de 15 ani. Fast forward până în prezent și – bam – se pare că nu sunt singurul care revendică această adresă.

Sau cel puțin așa cred unii utiliziatori de net, că e bun comun, ca numele și prenumele.

De doi ani încoace, primesc emailuri destinate unui alter-ego misterios numit prenumenume@gmail.com – același nume, doar că fără punct. Escorte, comenzi de roți pentru trotinete, conturi pe site-uri de pariuri, echipament de pescuit, asigurări de viață, facturi la telefon – tot meniul maturității online.

Inițial am crezut că e o campanie de phishing elaborată. Dar nu, sunt emailuri tranzacționale reale. Trimise către cineva care, din motive ce țin mai degrabă de psihiatrie clinică, crede că prenumenume@gmail.com e o adresă validă care o să-i trimită miraculos mesajele doar pentru că așa vrea el.

Spoiler: Gmail nu dă doi bani pe punctele tale

Șmecheria e următoarea: Gmail tratează versiunile cu și fără puncte ale unei adrese ca fiind una și aceeași. Deci prenume.nume@gmail.com e același lucru cu prenumenume@gmail.com sau chiar p.r.e.n.u.m.e.n.u.m.e@gmail.com. Totul ajunge în același inbox. În al meu.

Dar site-urile și magazinele online sunt, in mare parte în ceață. Pentru ele, prenume.nume și prenumenume sunt două entități complet separate, autonome, și vor crea cu mare drag un cont nou și vor onora comanda plasată (și plătită) de “impostor” – singura problemă e că ar trebui să valideze controlul asupra adresei printr-un link cu token sau un cod OTP. Dar de ce să adaugi fricțiune în procesul de vânzare? Banii plutesc în aer, iar verificarea emailului e un detaliu minor care doar încurcă.

Și așa am devenit și propretarul corespondenței lui prenumenume@gmail.com – o dublură digitală cu fetișuri pentru adolescente de pe site-uri de dating și cazinouri online. Neinvitat, neîntrebat, ușor amuzat.

Bine ai venit în viața ta digitală. Eu voi fi ghidul tău.

E destul de ciudată senzația când îți verifici emailul cu datele tale de autentificare și descoperi facturi pe numele tău, dar în alte orașe – sau chiar alte țări. Aici începe cu adevărat inexplicabilul: individul care își dă adresa de email ca fiind a mea a recomandat-o și familiei. Am primit mailuri pentru unchiul lui, soția lui și, la un moment dat, chiar pentru câinele familiei.

În această corespondență bizară am dat peste tot felul de acte de identitate. Adrese de domiciliu. Polițe de asigurare. Date de naștere. Am fost la un gând distanță de a iniția portări de SIM sau resetări de conturi. Etic, nu e bine să o faci. Legal, nici atâta. Dar hai să fim sinceri: dacă aș fi o persoană anapoda, le-aș putea prelua o mare parte din viețile lor online (și eminamente, și fizice, că nimic nu doare la fizic mai mult decît un upgrade de lux la abonamentul de telefon, Netflix sau ce servicii ai mai asociat la mailul ăla, bă nene).

Toată chestia asta e ca o campanie de phishing în care victima îți dă toate datele de bunăvoie și te întreabă dacă mai vrei și o m**e pe lângă. Nu e inginerie socială. Nu e nici malware. Doar o identitate prost gestionată și zero înțelegere a modului în care funcționează adresele de email.

Am încercat să ajut. N-a mers.

La început, am încercat să anulez comenzi. Am răspuns furnizorilor: „Adresa asta de e-mail nu duce la persoana pe care o vizați voi.” Am implorat o companie de asigurări auto să șteargă contul. Unii s-au conformat. Alții mi-au trimis oferte noi. La un moment dat, primeam lunar facturi pentru asigurarea de viață a altcuiva. Dacă moare omul ăla, primesc eu banii?

Într-un final, am renunțat. Acum observ din umbră mișcările și preferințele online ale (cel puțin) unui individ care îmi poartă numele și care râvnește și la adresa mea de mail.

Și acum ce facem?

Toată povestea asta e mai mult decât o anomalie manuzantă. E un avertisment. O bună parte a populației există bine-mersi pe planeta asta convinsă că deține inboxuri care nu le aparțin, își creează conturi, urcă documente, comandă piese pentru trotinete – totul în timp ce-și cedează controlul digital unor necunoscuți.

Iar Gmail? N-are cum să te ajute ajute. Nu există buton de „raportează identitate greșită”. Nu poți bloca variantele adresei tale. Sistemul funcționează exact cum a fost proiectat. Și asta e partea cea mai înfricoșătoare.

Ce ai putea face (și ce eu NU voi face)

Tehnic vorbind, aș putea să le preiau conturile. Să resetez parole. Să le schimb adresele de livrare. Să anulez polițe de asigurare. Dar n-o fac. Nu pentru că sunt un cetățean model, ci pentru că n-am timp de așa ceva. Abia apuc să-mi citesc (și uneori să răspund la) mailurile mele.

Dar tot haosul ăsta subliniază cât de fragilă e identitatea online. O greșeală într-un câmp de email la înregistrare și ți-ai predat viața altcuiva.

PS: Dacă ești pe-acolo, domnule bogdanbotezatu-fără-punct, fă-ți un email al tău. Nu locuiești la această adresă.