Îți scriu dintr-un open space plin de oameni care au trecut mai multe certificări decât zebre azi în drum spre muncă.

Mi-am adus aminte de tine azi în metrou, că ești peste tot - pe bannere, pe profile de LinkedIn, pe Insta cu slide-uri PowerPoint cu fundal gri și fonturi mari, cu bold - ai rămas la fel de grețos ca ultima oară când te-am văzut accidental. Ești genul de idol modern care promite studenților, juniorilor și șomerilor că lumea s-ar fi oprit brusc dacă nu erai tu azi pe plantație să dai niște sfaturi. Spoiler alert: nu s-ar fi oprit din nimic.

Dragă Lean Six Sigma, mi-aduc aminte cum erai acum 5 ani. Cum veneai tremurând la lucru sperând că mai prinzi un quarter. Cum povesteai tu că viața e nedreaptă și șefii nu știu ce valoare aduci tu în echipă. Cum literele pe care le pui pe LinkedIn imediat după nume umplu golul ăla din suflet și cum vrei tu să fii inspirație pentru noile generații, un lider inspirațional pe care oamenii născuți după 2005 să-l adore și să-l respecte.

Dragă Lean Six Sigma, pot să-ți spun doar Lean, că e mult de scris? Ai transformat oameni mediocri în colecționari de badge-uri pe Interneți. Oameni care cred că un training cu “Green Belt” e mai valoros decât o zi în care muncesc cinstit și investesc energie ca să producă ceva tangibil.

Personal brandingul ăsta, lean-six-sigma-care-ești-tu, e noua formă de autoflagelare modernă. Cu cât ai mai multe poze cu tine la conferințe, cu atât mai puțin ai rămas din tine în viața ta reală. Ai un brand personal, dar n-ai mare lucru rămas sub coajă. Fugi de colo-colo ca să convingi necunoscuți că ești “inspiring”, “impactful”, “visionary” - cuvinte care n-ar trece testul realității într-o discuție cu copilul tău sau cu cineva care te cunoaște fără filtru. Ești mereu “on”, pozezi mereu la evenimente, tot timpul cu badge-ul la gât și cu viața în stand-by. Ai branding, dar n-ai viață. Poate ai audiență, dar n-ai nimic altceva.

Și-am văzut cu ochii mei cine-ți sunt discipolii: oameni care se uită la tine de jos pentru că n-au nici un alt reper, că la 20 de ani e greu să știi cu ce se mănâncă viața. Oameni care n-au idee ce e “proces”, “pipeline” și “synergy” și alte cuvinte pe care le bagi la fiecare două propoziții, dar care cred că viața ta e grozavă pentru că tu stai în fața clasei și clickerul e scula cu care dirijezi lumea.

Și partea cea mai tristă e că, cu cât urli mai tare pe LinkedIn că ești "driven" și "inovator", cu atât pari mai țăran și mai nesigur pe tine. E ca un paradox al incompetenței strălucitoare - ai diploma și trigrama-pentagrama, dar n-ai habar ce faci. Ai badge-ul, dar tot nu poți să ieși din bula în care urli. Ești MVP, dar fii-tu tot nu l-a cunoscut pe tac-su. Ești omul care-și adaugă “Certified Manager in X” în bio, dar n-ai condus o echipă până de curând, iar acum îți sar oamenii din job cum sare popcorn-ul la Cinema City în weekend.

Și tu, Lean Six Sigma, te hrănești din asta. Din nevoia disperată a oamenilor de a demonstra că sunt “aligned with best practices” în loc să fie pur și simplu buni la treabă. La rândul tău creezi o generație de oameni care își fac poze din avion și de la co-working space cu hashtagul #conference, în timp ce fii-tu postează pe TikTok că “tati e mereu ocupat să facă bani să putem să rezistăm în București”.

Nu e vina ta în totalitate. Atâta ai putut, ai fost doar un tool. Un instrument pe care nici stăpânii de la corporație nu au știut cum să-l ghideze și să-l crească corect. Ca și șefii tăi însă, tu - unealta - ajungi să crezi că deja conduci atelierul. De fapt, ești la două quartere distanță să fii promovată din "current-job-title" în "client".

Cu drag (și un mic KPI pe dezgust),
Unu' care știe că valoarea nu se măsoară în badge-uri, ci în rezultate pe muțiș.