Hai să ne jucăm un pic. Imaginează-ți că azi te-ai trezit în apocalipsa zombie - scenariul ăla de căcat pe care l-au întins toate marile studiouri de producție la un moment dat. Totul e picat - băncile, Wi-Fi-ul, Stripe, Slack, dashboardul tău de OKR-uri din JIRA. Nu mai există Uber Eats, nu mai e nimeni care să „supravegheze transformarea digitală”, nu mai vine menajera să-ți pună vasele murdare în mașina de spălat vase. Există doar miros de putreziciune, zgomot de geam spart și bolborositul ușor al vecinului tău care se transformă încet, încet în compost.

Acum imaginează-ți, cu skillurile pe care le ai, te-ar vrea cineva dintre supraviețuitori să fie în echipa ta, să repornești civilizația? O să-i pese cuiva că pe cartea ta de vizită scrie Head of Customer Experience Optimization la un startup fintech cu investiții de capital care vrea să revoluționeze împrumuturile pentru Gen Z?

Spoiler: nu. Cu siguranță că nu.

Cariere fragile într-o economie fragilă

Am construit o societate în care titulaturile sunt lungi, salariile așișderea, dar rata de supraviețuire în orice scenariu real e aproape zero. Suntem la un pas de o criză economică care să reconvertească foști directori executivi în plimbători de câini și ingineri de suport SaaS în livratori de pad thai. “Nu ne-au ajuns economiile.” (Poveste adevărată, îl cheamă Denis și tocmai mi-a intrat în feed. Făcea chestii în corporație, acum evită porumbeii pe bicicletă să nu-și rateze SLA-ul la livrat comanda.)

Training-coaching? Degeaba. Networking-social influencing? A-se-me-nea. Șaișpe interviuri doar ca să ți se spună „am ales să continuăm cu altcineva”. Asta pățești când piața e plină de oameni cu aceleași titluri inventate care funcționează doar în simulări corporatiste de teambuilding.

Să ne înțelegem - și eu lucrez la corporație și știu ce valoare aducem. Optimizăm procese, facem clienții fericiți, aliniem echipe. Totul sună bine într-o economie funcțională. Dar hai să fim sinceri, nimic din toate astea nu ajută să repornești civilizația după ce totul se duce dracului. Când tirurile cu marfă nu mai opresc la Mega Image în parcare și Wi-Fi-ul e istorie, nimeni nu o să-ți ceară să refaci textul din landing page că nu e suficient de “punchy”. O să-ți ceară să faci apa de ploaie potabilă, poate să coci niște pâine și să scoți benzină din rezervoarele mașinilor abandonate, domnu’ inginer ca s-o tăiem spre siguranță.

Lumea se învârte și fără tine la corporție

Poate că ar trebui, ca specie, să începem să dezvoltăm și skill-uri complementare. Gen să știi cum să faci ceva de mâncare cu ce ai la îndemână, fără să omori participanții la cină și fără să te arzi cumplit sau să-ți secționezi vreo arteră. Știu, e mai greu, la tine vine menajera și bucătăreasa, că ești persoană ocupată, faci rezecții de tumori pe creier cu domnul doctor Dumitru Bagdasar.

Să-ți aduci copilul de la grădiniță.

Să știi să ridici siguranța electrică atunci când sare.

Să poți găsi nordul în plină zi, în oraș, când soarele e sus pe cer. Nimic fancy, doar chestii care sunt departe de aria ta de expertiză în Netflix și cursuri de educație financiară.

Și dacă ai impresia că ești important și de neînlocuit, adu-ți aminte: Microsoft a dat afară 6.000 de oameni în 2025, Intel alți 10.000 iar reacția bursei a fost… erecție generalizată. Planeta a continuat să se învârtă. Acțiunile au crescut cu 0,5% în ziua în care sute de angajați își făceau calcule dacă apucă să-și găsească job până să fie deportați pe motiv că au încălcat condițiile vizei H1B. Ăsta e impactul pe care îl aduce plecarea ta. Cam atât contează în ecuația globală faptul că ai ieșit tu pe ușă cu cutia de carton în care ai cărțile de vizită și diplomele din team-building-uri.

The Bullshit Job Generator™

Am inventat roluri pentru că firmele au ajuns la un nivel de dezvoltare imbecilitate în care politica dictează. Cotă de gen. Cotă de rasă. Etnie. Programatori versus contabili. Iubitori de Android versus Microsoft Phone. Așa că au iscos joburi și titluri care să aibă grijă de noile direcții. Apoi HR-ul a venit cu frameworkuri. Și dintr-odată ești coleg într-o divizie cu cinci sub-departamente care analizează cum scade productivitatea când echipa de IT elimină din Slack un emoji.

Avem acum joburi care funcționează doar când totul merge brici, când lanțul de aprovizionare e solid și nimeni nu strănută prin Wuhan. Roluri care depind de prezentări PowerPoint, Slack și deck-uri trimestriale, nu de apă curentă sau mâncare.

Pe vremuri, dacă munca ta nu punea mâncare pe masă sau nu proteja pe cineva, nu aveai un job. Te numeai „șomer” Acum te numești „Head of Strategic People Enablement.”

Ce o să ia de fapt AI-ul

AI-ul nu-ți ia meseria de instalator. Nu-ți repară toaleta, nu știe să tragă cabluri prin casă, nu știe să dea mâncare la pisici. Nu-ți sudează caroseria la mașină. Nu plantează morcovi și nu toarnă beton. O să ia tot ce pare muncă, dar nu e. Tot ce nu poți să-i explici lui mamaie că faci la corporație fără ca femeia să pună întrebări suplimentare. Tot ce ocupă 40 de ore pe săptămână și produce 4-5 de minute de “vizibilitate” în ședințe. Și o va face mai repede, mai ieftin și fără să plângă pe LinkedIn când e concediat.

Nu o să-ți ia jobul pentru că e mai deștept. O să-ți ia jobul pentru că jobul tău era inutil.

Mândria nu plătește chiria

Și mai nasoală e rușinea. Mândria. Postările care încep cu „obișnuiam să fiu…”. Dar mândria nu plătește chiria. Nu există badge pe LinkedIn pentru smerenie, doar like-uri de la oameni care sunt la două reorganizări distanță de a-ți face concurență ție pe pista de bicicliști-livratori.

Așa că dacă citești asta și jobul tău poate fi descris în trei substantive vagi și o cratimă, poate e momentul să te întrebi: ce-aș face dacă mâine s-ar tăia netul? Dacă roboții îmi iau jobul, ce-mi mai rămâne mie?

Pentru că după apocalipsa zombie, lumea o să aibă nevoie tot de instalatori, bucătari, medici și ingineri. Nu de un Director of Culture Change Enablement.