Zice unu’ pe net că România a făcut o „afacere proastă”: a donat Ucrainei un sistem Patriot de un miliard de dolari și o să primească altul în schimb. Se întreabă cum de avem deficit bugetar după o asemenea „generozitate”. Tragem burta, ne calmăm puțin.

Sistemul Patriot donat n-a costat România un miliard. Citim printre rânduri și înțelegem extrem de puțin și asta mă sperie aproape la fel de mult cum mă sperie faptul că împărțim un miliard la 40 de ucraineni morți pe zi și ne iese cu virgulă.

Valoarea de piață a Patriotului (hehe, doamna Dăncilă) e estimată pe la 300 de milioane de dolari, dar noi am plătit în jur de 60. Restul – adică peste 80% – a fost achitat de Norvegia și Suedia. A fost o înțelegere între aliați: noi dăm sistemul, ei dau banii, iar americanii ni-l înlocuiesc cu unul mai nou. Așa arată solidaritatea într-o alianță militară, nu o „afacere” în sensul gândirii de birt.

Nu doar că nu rămânem descoperiți, dar o să primim un model mai modern. Sistemul vechi merge la ucraineni, unde chiar e nevoie de el – adică unde civilii mor la propriu sub rachete, nu metaforic sub opinii.

Apropo de deficit: bugetul României e spart din alte motive. Donația asta e o picătură într-un ocean de cheltuieli haotice. Când deficitul e de 150 de miliarde de lei, iar costul ăsta e sub 300 de milioane, să spui că Patriot-ul e de vină e ca și cum ai învinui un pahar de apă pentru inundații.

Pe scurt: România a trimis un sistem scump, dar nu pe banii ei. Nu l-a făcut cadou din milă, ci strategic – cu condiția clară că va fi înlocuit. A câștigat reputație, sprijin și un upgrade. Ucraina câștigă un pic mai mult control pe cerul ei. Iar noi câștigăm liniște la graniță, pentru că războiul nu e așa cum îl simți tu de la cafenea pe Dorobanți.

Dacă ți se pare o afacere proastă, înseamnă că nu prea înțelegi cum funcționează lumea reală. Sau alianțele. Sau războaiele.