Al(o)une
Zilele astea am rămas la serviciu peste program de bună-voie. Şi cind spun “peste program” nu mă refer la o oră-două, ci la faptul că aproape m-am mutat acolo.
Vin acasă doar să fac un duş şi să-mi beau cafeaua, apoi din nou în faţa calculatorului. De ce? Pentru că am rămas home alone, boschet adică. Ştiam că Iaşul rămîne pustiu vara, dar nici chiar aşa.
Colegi nu, facultate nici atît. Ieri, de exemplu, am trăit cea mai lungă zi din viaţă. Am plecat de la muncă pe la 18:00 şi m-am sinucis lent cu 3 episoade din CSI. Pe la unu şi ceva am vrut bere. Am sunat în stînga şi-n dreapta, dar, după cum mă aşteptam, oamenii normali aveau alte planuri pentru ora aia.
Vecinii de alături aveau o zi de naştere şi erau ocupaţi cu ceva “padrugi” de import din Republica Moldova. Nu mi-a mai rămas decît să cobor la magazin, în virtutea principiului “dacă nu vine muntele la Mahomed…”. Am socializat cu cîţiva aurolaci, mi-am luat berea la doză şi alunele asortate şi înapoi în casă. După al patrulea episod din CSI berea era neatinsă încă. Nici aia nu mai avea gust băută de unul singur. Data viitoare îmi iau doar alune.
